Un milionar chinez a ratat examenul de bacalaureat pentru a 27-a oară. Când a susţinut pentru prima dată examenul, în 1983, avea doar 16 ani. De atunci, a susţinut testarea de aproape 30 de ori și nici măcar restricțiile din pandemia Covid-19 nu l-au descurajat.
Îl cheamă Liang Shi, este din China, și a picat, pentru a 27-a oară la „gaokao”, bacalaureatul chinezesc care le asigură absolvenților de liceu posibilitatea de a se înscrie la universitate.
După ce a ratat pentru a 27-a oară „gaokao”, milionarul Liang Shi se întreabă, la vârsta de 56 de ani, dacă va putea să îşi împlinească vreodată visul de a se înscrie la Universitatea Sichuan, relatează AFP.
Dacă în plan educațional succesul nu-i prea surâde, social, Liang Shi poate fi mândru de ce a realizat până acum. După ce şi-a început cariera cu o slujbă uşoară într-o fabrică, el a pus bazele propriei companii de materiale de construcţii. În scurt timp, a devenit milionar și un prosper om de afaceri.
Însă, Liang Shi a avut mereu o frustrare, aceea de a nu fi obţinut o notă suficientă la „gaokao”, care este examenul de admitere în instituţii de învăţământ superior. Și-a dorit să urmeze cursurile prestigioasei universități din Sichuan, provincia în care locuieşte, însă, fără „Bac”…
În China, acest examen este testul vieţii, mai ales pentru persoanele cu venituri modeste. Doar elevii care obţin un scor foarte mare pot intra la cele mai bune universităţi. Locurile fiind limitate, concurența în educaţie este acerbă, de aceea și presiunea familiei este puternică. O diplomă de la o universitate celebră este sinonimă cu un statut social ridicat, notează sursa citată.
Anul acesta, ca să răzbească printre cele 13 milioane de liceeni înscriși la examenul de Bacalaureat, Liang Shi a declarat că, timp de câteva luni, a dus „o viaţă de călugăr”, trezindu-se în fiecare zi la 6 dimineața şi studiind manualele câte 12 ore.
„Este neplăcut gândul că nu am reuşit să merg la universitate. Mi-am dorit foarte mult să ajung acolo şi să devin un intelectual” – Liang Shi
De 40 de ani el tot încearcă să treacă acest examen, dar de fiecare dată nota obţinută a fost prea mică pentru a-i deschide porţile universităţii alese.
Când a susţinut pentru prima dată examenul, în 1983, avea doar 16 ani. Apoi, timp de aproape 10 ani, l-a dat din nou pentru a-şi îmbunătăţi nota. În 1992, a renunțat deoarece, pe atunci, autorităţile limitau accesul la „gaokao” elevilor cu vârsta sub 25 de ani. Însă, în 2001, imediat ce limita de vârstă a fost ridicată, Liang Shi s-a reînscris. De atunci, a susţinut examenul de 16 ori și nici măcar restricțiile din pandemia Covid-19 nu l-au descurajat.
Fiul său, care a trecut cu bine de acest examen în 2011, spune că uneori s-a simţit jenat de tatăl său „multi-recidivist”, cum l-a caracterizat presa.